Prin comparație cu majoritatea locurilor din Sistemul Solar, Titan – luna gigantică a lui Saturn – seamănă din anumite puncte de vedere cu Pământul.
De fapt, Titan este singura lună din Sistemul Solar cu o atmosferă densă, ceea ce determină o serie de fenomene meteorologice similare cu cele terestre, precum ploile de metan, ceea ce alimentează râurile și lacurile.
În vreme ce mare parte din peisajul de pe Titan este diferit de cel de pe Pământ, unele aspecte ale lunii înghețate nu sunt chiar așa de diferite, precum mărețele dune de nisip a căror existență este cumva misterioasă. Pe Pământ, sedimentele care compun dunele de nisip sunt compuse din silicați anorganici, dar chimia nisipului de pe Titan este oarecum diferită, precizează Science Alert.
„Sedimentele de pe luna lui Saturn sunt compuse în cea mai mare parte din granule de nisip slabe din punc de vedere mecanic, predispuse la abraziunea rapidă spre praf”, afirmă o echipă de cercetători, condusă de geologul planetar Mathieu Lapotre din cadrul Universității Stanford. Abraziunea rapidă presupune că în destul timp, particulele de nisip de pe Titan vor deveni din ce în ce mai fine, până ce se vor transforma în praf.
Acest praf ușor va deveni în cele din urmă atât de fin, încât se va ridica în atmosferă, fiind imposibilă crearea unor structuri coezive precum dunele gigantice. „Pe măsură ce vânturile transportă particulele, acestea din urmă se ciocnesc atât între ele, cât și cu suprafața”, mai spune cercetătorul. „Coliziunea tinde să subțieze și mai mult particulele”.
Pe fondul prezenței dunelor masive de nisip de pe Titan, cercetătorii sunt de părere că există unele mecanisme de creștere necunoscute, capabile să solidifice particulele și să combată forțele de abraziune. Indiferent care ar fi explicația, aceste mecanisme acționează de foarte multă vreme.
„Dunele ecuatoriale de pe Titan au fost active de foarte mult timp”, spune echipa. „Sustenabilitatea dunelor de pe Titan pe durate de timp geologice necesite mecanisme care să producă particule de mărimea celor de nisip în zone ecuatoriale”.
În acest nou studiu, cercetătorii propun ca explicație a misteriosului mecanism, ooidele – particule sedimentare mici care se găsesc pe fundul oceanelor terestre. Spre deosebire de majoritatea tipurilor de nisip, ooidele sunt formațiuni acreționare care se compun din particule mai mici, prin intermediul precipitațiilor chimice din mediul marin.
Potrivit analizelor făcute de echipa de cercetători, un fenomen similar ar putea explica existența propriilor sedimente organice de pe Titan, cea ce permite particulelor să de constrângă în stânci sudate, contracarând astfel forțele simultane ale abraziunii și menținând particulele în echilibru.
„Permite cu ușurință formarea dunelor de nisip active la latitudinile ecuatoriale, cu producția de praf, dar fără acumulări semnificative ale acestuia datorită compactării particulelor de nisip în timp”, mai spun cercetătorii.
„Pe Titan, la fel ca și pe Pământ sau cândva pe Marte, avem un ciclu sedimentar care poate explica distribuția latitudinală a peisajelor prin abraziunea episodică și compactare, determinate de sezoanele de pe Titan”, mai adaugă echipa de cercetare.
Chiar dacă echipa acceptă explicația ciclurilor sedimentare ca unică ipoteză în acest moment, alte scenarii nu pot fi scoase din ecuație. „Am putut rezolva paradoxul legat de existența dunelor de nisip de pe Titan în ciuda materialelor slabe”, spune Lapotre. „Este fascinant să te gândești că există o lume alternativă atât de departe, unde lucrurile stau atât de diferit, dar totuși atât de similar”.
Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie
Mimas, satelitul lui Saturn care seamănă cu „Steaua Morții”, ar ascunde un ocean subteran
Un sistem solar din ”vecinătatea” noastră cosmică prezintă condiții favorabile vieții
Dunele de nisip „respiră” vapori de apă, arată o descoperire surprinzătoare